În cazul în care Distribuitorul Coral Club constată că un alt membru încalcă regulile Companiei, acesta trebuie să-i atragă atenția celui care încalcă regulile Coral Club, să ofere asistență pentru corectarea încălcărilor și să-l avertizeze cu privire la sancțiunile pentru nerespectarea acestora. În cazul în care contravenientul nu dorește să-și corecteze încălcările și își exprimă refuzul de a coopera verbal sau prin anumite acțiuni, Distribuitorul este obligat să informeze Compania despre aceste încălcări prin intermediul formularului de feedback aprobat.
10.1. În cazul în care un membru încalcă prevederile și/sau condițiile Regulamentului și instrucțiunilor scrise ale Coral Club, Compania are dreptul de a bloca codul de membru al contravenientului și/sau de a-l priva de dreptul la activitatea de Distribuitor, precum și de a aplica una sau mai multe dintre următoarele sancțiuni:
10.2. Se alocă o perioadă de probă Distribuitorului, în care acesta își va corecta încălcările.
10.3. I se va interzice:
10.4. Se stopează creșterea rangului conform Planului de Marketing.
10.5 Se refuză recunoașterea meritelor Distribuitorului: felicitările cu ocazia obținerii de noi ranguri la evenimente, la întâlnirile care se desfășoară la biroul Companiei sau în cadrul a webinarilor lunare de premiere a noilor ranguri.
10.6. Se suspendă plățile bonus până când încălcările sunt corectate și/sau apar anumite condiții.
10.7. Pentru următoarele încălcări, contravenienții și Sponsorii acestora sunt supuși amenzilor nelimitate: